Protecție Ceramică

Protecția bazată pe dioxid de siliciu (SiO2) este cea mai avansată protecție din industria auto de până acum. Anterior folosit pentru protejarea transporturilor feroviare, acest compus este în prezent introdus în lumea automobilistică, într-o formă unică. Datorită unor procese chimice speciale, siliciul este amestecat cu solvenți, care permit aplicarea pe suprafața vopselei având ca rezultat o duritate foarte mare.

1 H

1 AN

 Necesită Polish 1 Step

Cancoat Pro

Q2

Mică

Medie

Mare

Preț

500

600

700

RON

Aplicarea ceramicei durează aproximativ 1H, timpul de uscare poate dura până la 12H dacă se face cu lampa UV.

1 H

3 ANI

 Necesită Polish 1 Step

Mică

Medie

Mare

Crystal SS

Preț

1300

1500

1700

RON

Aplicarea ceramicei durează aproximativ 1H, timpul de uscare poate dura până la 12H dacă se face cu lampa UV.

1 H

5 ANI

 Necesită Polish 1 Step

Mică

Medie

Mare

Infinite

Q2

Preț

2200

2500

3000

RON

Aplicarea ceramicei durează aproximativ 1H, timpul de uscare poate dura până la 12H dacă se face cu lampa UV.

1 H

10 ANI

 Necesită Polish 1 Step

Mică

Medie

Mare

MAX

Preț

3500

4000

5000

RON

Aplicarea ceramicei durează aproximativ 1H, timpul de uscare poate dura până la 12H dacă se face cu lampa UV.

Detalii suplimentare se vor oferi în momentul evaluării mașinii la atelierul nostru. (Prețurile afișate nu includ TVA.)

Detalii suplimentare se vor oferi în momentul evaluării mașinii la atelierul nostru.

(Prețurile afișate nu includ TVA.)

ATELIER AUTORIZAT

Cea mai avansată protecție ceramică

Ne mândrim cu faptul că suntem singurul atelier acreditat din România care colaborează cu System X® (element119) .Acesta este un sistem de protecție a vopselei care utilizează tehnologii brevetate. System X® Ceramic Protection își îmbină structura moleculară cu moleculele de suprafață ale vopselei pentru a deveni literalmente suprafața funcțională a vopselei vehiculului dumneavoastră.
Rezultatul este rezistența la corozivi de toate tipurile - pentru un finisaj care asigură frumusețea de lungă durată, precum și liniștea sufletească. System X® este cel mai de încredere nume în tehnologiile profesionale de ceramice.

Tehnologie Revoluționară

Tehnologie Revoluționară

Oferim că opțiune pentru Protecție Ceramică familia Gyeon, suntem atelier acreditat și instruiți profesional pentru aplicarea produselor Q2. Gyeon oferă durabilitate revoluționară și efect hidrofob cu aplicarea unui singur strat. Această tehnologie revoluționară oferă un luciu extrem de sticlă, rezistență chimică și protecție împotriva razelor UV. Oferim soluții atât pentru exteriorul mașinii cum ar fi vopsea, geamuri și jante dar și pentru interior, de la protecție pentru piele până la elemente de plastic sau textil.

Produsele Folosite
Produsele Folosite

Q2 LEATHERSHIELD

Q2 LEATHERSHIELD

Q2 CANCOAT PRO

Q2 CANCOAT PRO

Q2 INFINITE

Q2 INFINITE

TRIM

TRIM

GLASS

GLASS

EXTREME

EXTREME

CRYSTAL SS

CRYSTAL SS

MAX

MAX

Faptele vorbesc de la sine
Faptele vorbesc de la sine

Uneori cea mai bună modalitate de a înțelege ce este posibil este doar să vezi rezultatele. În peste 3 ani de experiență am avut o mulțime de clienți fericiți care ne-au pășit pragul și care au fost uimiți de rezultatele noastre atunci când au venit să ridice mașina finalizată.

Contactează-ne și fă-ți o programare

Vom reveni în cel mai scurt timp cu un răspuns la mesajul dumneavoastră. Pentru a lua legătura cu noi direct fără să fie nevoie să așteptați vă rugăm să ne apelați telefonic.

0737 205 545

Luni - Vineri: 9:00 - 18:00

Intrebari Frecvente
Intrebari Frecvente

După polish vor dispărea zgârieturile de tip cheie și punctele de vopsea sărită?

După polish, cum pot menține cât mai mult timp aspectul lucios, fără zgârieturi?

Care este diferența dintre ceară/sealant polimeric și protecția ceramică?

Câte straturi de protecție ceramică să aleg?

După ce aplic protecția ceramică, am garanția că timp de câțiva ani mașina mea nu se va zgâria și efectul hidrofob va fi ca în ziua aplicării?

Mașinile cu lac mat/folie mată poate beneficia de protecție ceramică?

Ce este decontaminarea?

Ce este protecția ceramică pentru piele?

Protecția ceramică întărește pielea?

Care este diferența dintre curățarea instalației de climatizare și igienizarea cu Ozon a acesteia?